RSS

Arhive pe categorii: when i like, i like too much

Wake me up before you GoGo

When All Res fall appart in this Unspeakable World the Branches Break and Initiate a Protest.

Anunțuri
 
 

About the truth

„To make the right choices in life, you have to get in touch with your soul. To do this, you need to experience solitude, which most people are afraid of, because in the silence you hear the truth and know the solutions.”

 

Jurnalul fericirii, din nou

„În primele trei ceruri domnește și lucrează Dumnezeu Creatorul, Atotfăcătorul și Atotțiitorul, Marele Anonim al lui Blaga, Marele Ceasornicar al lui Voltaire, Marele Arhitect al francmasonilor. De la cerul al patrulea în sus și până la al șaptelea sălășluiește dreptul Judecător, cel care înfricoșează, Legiuitoul Vechiului Testament, Dumnezeul dreptății aspre. Începând din cerul al șaptelea se dezvăluie – celor ce le este dat – neașteptate secrete finale. Numai că, spre deosebire de ce cred inițiații guenoniști, teosofi, antroposofi, spiritualiști ori oamenii pozitivi cu idei largi, ori ateiștii cu nuanță agnostică, divinitatea din cerul al nouălea nu este o „forță” sau o „energie”, cât mai impasibilă și mai impersonală, un ascuns coordonator sau constructor, ci este Dumnezeu cel cu barbă albă, blând și bun, Dumnezeul copilăriei celei mai îndepărtate și al colindelor, al cozonacilor, colindețelor și turtelor, al celor mai frumoase seri de Crăciun, cel din Dickens și din Bibliotheque Rose.

Aici stă Hristos, Mângâietorul și Odihnitorul, care ne-a făgăduit că ne va tămădui de rele, scârbe, păcate și dureri, la care se gândesc eroii lui Cehov din Unchiul Vane/ia. (Ne vom odihni, unchiule Vane/ia…) Dumnezeul cel mai de sus, final, din taina tainelor și sfânta sfintelor nu este câtuși de puțin cel abstract, nu e Creatorul rece, nu e Brahma necuprins și neschimbabil, nu e cugetătoarea zeitate a gnosei, depănând eonii. Și-n acest al nouălea cer, nelocuit de Brahma, desigur că nu mai domnește seriozitatea pământeană; nici urmă de această așa-zisă seriozitate a pedanților, conștiincioșilor, fariseilor și contabililor. Serioși în lume ni se cere a fi în înțelesul de virtuoși, cinstiți, atenți la durerile altora; dar nu mohorâți și nu executori nemiloși ai regulamentelor trecătoarelor împărății și efemerelor prefecturi de poliție. Călugării sunt voioși – de ochii lumii se abțin s-o arate în public, dar purtarea lor arcană e alta – acri sunt dracii și funcționarii -, iar în cer, pun rămășag, nu mai există decât zburdălnicie. Cum de-ar putea fi altfel, de vreme ce Mântuitorul ne spune limpede că acolo nu pătrunzi dacă nu ești ca pruncii. Oare „serioși” sunt pruncii ori de o neastâmpărată veselie?

(…)

Pe măsură ce urcăm scara cerurilor, priveliștile sunt mai neașteptate. Printre constelații și roiuri de galaxii, stele nove, pitice și albe, uitând de predici mânioase, volume de teologie și argumente apologetice, depășind izvoare veșnice de hidrogen – reglate de spiritul profesorului Hoyle – lăsând în urmă judecători, constructori, socotitori, profeți, gravi filosofi și geometri neeuclidieni. Sufletul urcă mereu mai sus, curățindu-se, până la stația terminus: locul de lumină și verdeață, pajiștea înflorată.mișunând de căței mici și dolofani și de pisicuțe albe cu fundă, acolo unde răsună acordurile divertismentelor lui Mozart și se ostenesc îngerii cu aripi ai lui Liliom să ofere necontenit dulcețuri și șerbet, acolo unde se află Dumnezeul cel adevărat, al pruncilor lăsați – în sfârșit – să vină, oricât de bătrâni de ani sau de împovărați de grele amintiri, să vadă: pe Tatăl cu barba albă, pe Hristos purtător de stigmate și cruce în dreapta, pe Duhul curățitor și alinător în stânga.”

 

Între „a”! şi „a.” şi „a?”

Ea: Spune a

El: a

Ea: Mai tandru… a

El: a.

Ea: În şoaptă… a

El: a.

Ea: Vreau un a dulce… a.

El: a.

Ea: Spune a ca şi cum ai spune că mă iubeşti.

El: a!

Ea: Spune a ca şi cum ai spune că n-ai să mă uiţi niciodată.

El: a!!

Ea: Spune a ca şi cum mi-ai spune că sunt frumoasă.

El: a…

Ea: Spune a ca şi cum ai spune că mă doreşti.

El: a.

Ea: Spune a ca şi cum mi-ai spune “rămâi”.

El: a.

Ea: Spune a ca şi cum mi-ai spune “dezbracă-te.”

El: a.

Ea: Spune a ca şi cum m-ai întreba de ce am întârziat.

El: a?

Ea: Spune a ca să-mi spui “bine ai venit”.

El: a.

Ea: Spune a ca să-mi spui “la revedere”.

El: a.

Ea: Spune a ca să mă întrebi dacă ţi-am adus ceva.

El: a?

Ea: Spune a ca să-mi spui că eşti fericit.

El: a.

Ea: Spune a ca să-mi spui că nu mai vrei să mă vezi niciodată.

El: a.

Ea: Nu, n-ai spus bine…

El: a!

Ea: Ştii ce, dacă nu mă asculţi, opresc jocul.

El: a.

Ea: Deci, spune a ca şi cum ai spune că nu vrei să mă mai vezi niciodată.

El: a…

Ea: Foarte bine. Acum spune a ca şi cum mi-ai spune că ai dormit foarte rău fără mine, că nu m-ai visat decât pe mine şi că te-ai trezit foarte obosit dimineaţa şi fără niciun chef de viaţă pentru tot restul vieţii.

El: a…

Ea: Hm…Spune a ca să-mi spui că ai ceva foarte important de spus.

El: a

Ea: Spune a ca să-mi spui să nu-ţi mai cer să spui a.

El: a!

Ea: Spune a ca să-mi spui că e minunat să vorbeşti numai cu un a.

El: a.

Ea: Cere-mi şi tu mie să spun a.

El: a.

Ea: Cere-mi să spun un a dulce.

El: a.

Ea: Cere-mi să spun un a dulce, în şoaptă.

El: a.

Ea: Întreabă-mă dacă te iubesc tot atât de mult cât mă iubeşti tu.

El: a…?

Ea: Spune-mi că te fac să-ţi pierzi minţile.

El: a!

Ea: Şi că te-ai săturat!

El: a!

Ea: Bine…Oare să vreau eu o cafea?

El: a?

Ea: Păi sigur că vreau.

El se ridică şi-i toarnă cafea. Cu linguriţa de zahăr în mână şi cu mâna suspendată în aer.

El: a?

Ea: Un cubuleţ, merci.

El: (întînzându-i pachetul lui de ţigări): a?

Ea: Nu, le am pe ale mele.

Scoate un pachet de ţigări. Ia una.

El: (îi întinde bricheta): a?

Ea: Mai târziu.

El: a?

Ea: Ştiu eu…Parc-aş prefera,  totuşi,  să rămânem şi să ciugulim ceva acasă.

El: a.

Ea: Sigur. Da’ avem din ce face sos?

El: a.

Ea: Atunci ieşim în oraş.

El: a!

Ea: Atunci rămânem acasă.

El: a…

Ea: Vino-ncoa’.

El: a…

Ea: Priveşte-mă drept în ochi.

El: a.

Ea: Spune a în gând.

El:…

Ea: Mai dulce.

El:…

Ea: Mai tare. Şi mai clar, ca să-l pot capta.

El:…

Ea: Acum spune a în gând ca şi cum ai spune că mă iubeşti.

El:…

Ea: Încă o dată.

El:…

Ea: Spune a în gând ca şi cum ai spune că n-ai să mă uiţi niciodată.

El:…

Ea: Spune a în gând ca şi cum ai spune că sunt frumoasă.

El:…

Ea: Şi acum am să te întreb ceva…Ceva foarte important…Şi tu ai să-mi răspunzi în gând. Eşti gata?

El:…

Ea: a?

El:…

Ea:…

El:…

(Frumoasa călătorie a urşilor Panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt – Matei Vişniec)

 

Etichete: , ,

Apelul lui Pessoa la divinitate

„Doamne, care eşti cerul şi pământul, care eşti viaţa şi moartea! Soarele eşti tu şi vântul eşti tu! Tu eşti trupurile noastre şi sufletele noastre şi iubirea noastră eşti tot tu. Unde nu este nimic tu locuieşti şi unde este totul – (sau templul tău) – iată trupul tău.

Dă-mi sufletul ca să te slujesc şi sufletul ca să te iubesc. Dă-mi văz ca să te văd întotdeauna în cer şi în pământ, auz ca să te aud în vânt şi în mare, şi mâini ca să lucrez în numele tău.

Fă-mă curat ca apa şi înalt ca cerul. Să nu existe noroi pe drumurile din gândul meu, nici frunze moarte pe lacurile din spusele mele. Fă ca să ştiu să-i iubesc pe ceilalţi ca pe nişte fraţi şi să te slujesc ca pe un tată.

Fie viaţa mea demnă de prezenţa ta. Fie trupul meu demn de pământ, culcuşul tău. Sufletul meu să poată apărea în faţa ta ca un fiu care se întoarce la vatră.

Fă-mă ca Soarele de mare, ca să te pot adora în mine, fă-mă curat ca luna, ca să-ţi pot spune rugăciuni în mine; şi fă-mă limpede ca ziua ca să te pot vedea mereu în mine şi să mă rog şi să te ador.

Doamne, ocroteşte-mă şi sprijină-mă. Dă-mi să mă simt al tău. Doamne, scapă-mă de mine.”

(Fernando Pessoa – Ultimatum şi alte manifeste)

 

Viaţa e vis

„Bine zici, a fost o veste,

iar de-o fi aşa sa fie,

dacă tot e scurtă viaţa,

să ne cufundăm în vise iarăşi, suflete!

dar astazi mai prudent,

luând aminte că trezirea

vine-n toiul celor mai plăcute clipe,

şi ştiind c-aşa-i, mai mică, poate şi dezamăgirea,

căci, oricum, îţi râzi de rele

când le-ntâmpini treaz la minte.

şi, purtând în cuget gândul

că, si-aievea de-i sa fie,

tot e de-mprumut puterea

şi stapânu-o ia la sine,

să-ndrăznim orice şi-oriunde!”

Pedro Calderon de la Barca

 
 

La matineu