RSS

Arhive pe categorii: via 24 FUN

Gând scurt despre viaţa conjugală

Cândva căsătoria însemna măcar să-ţi faci planuri pentru mulţumiri sufleteşti în doi. El şi ea, porniţi înspre o călătorie cu emoţii  aşteptate sau neaşteptate, în care singurele provizii erau încrederea reciprocă şi speranţa că mersul în aceeaşi direcţie, sub aceleaşi valori, îi va duce acolo unde s-au imaginat cîndva. Acum, instituţia cu pricina pare desuetă, înfiorător de încâlcită – cel puţin, pentru mine, care nu asist, în ultimul timp, decât la întâmplări desprinse de la periferia respectului faţă de celălalt şi dintr-un soi de convieţuire sterilă sub acelaşi acoperiş.

Să înţeleg că nici cei care decid să facă paşi spre o existenţă serioasă (cu zâmbetul de rigoare), nu reuşesc să pătrundă misterul convieţuirii, şi, plictisiţi de lupta cu nepotrivirea de caracter, apărută tocmai după ce s-au legitimat, se confruntă cu aceleaşi probleme într-un anumit punct? Sau să fie de vină faptul că mulţi se căsătoresc doar din dorinţa nestăvilită de a intra în rândul lumii – asta fiind o tâmpenie de tip macro –

Pe de altă parte, se poate ca această uniune să fie privită şi din punctul de vedere al românului care după ce s-a născut poet, a devenit afacerist. Doar nu strică o maşină sau un apartament după aşa un eveniment. Asta în cazul în care ies calculele cum trebuie, dacă nu, de ce nu ne-am mulţumi cu o lună de miere într-un ţinut exotic, atât de exotic, cît să dilueze instaurata anosteală. Pentru cât timp, nu mai rămâne de văzut, pentru că e deja demonstrat.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Octombrie 19, 2012 în via 24 FUN

 

Facem ceva sau facem trotuarul?

Bun venit pe o stradă din Timişoara, faimoasă pentru că a devenit pietonală, spre bucuria multora!

În curând, greu accesibilă dacă „terasele catwalk” continuă să-şi facă apariţia, spre înfiorarea bicicliştilor şi oamenilor cu încărcătură eco. Nu încerc o pledoarie împotriva oazelor de desfătare a poftelor, însă de minim bun simţ mi s-ar părea ca aceia care au la dispoziţie posibilitatea de a-şi scoate entuziasmul de a face bani la soare să şi ţină cont de nevoile celorlalţi. De la mai mulţi cunoscuţi  aflu că pe alte meleaguri nici nu poate fi vorba de aşa ceva. Terasele pot să existe şi fără suport de scândură sub ele.

Da, patronatul barurilor ar putea spune că drumul e prost de dă în gropi şi de aceea au apelat la metoda aceasta pentru a evita surparea bunătăţilor servite fix când ţi-e momentul mai drag. Totuşi, ca la noi la nimeni. Şi de ce nu se ia vreo măsură? Ce ar trebui să facem că să se ţină cont şi de dorinţele celor care apreciează spaţiul liber din acea zonă, care abia au aşteptat să primească strada înapoi, de sub roţile maşinilor? Şi până la urmă este vorba de ceea ce numim respect faţă de oraşul în care trăieşti, de lumea în care îţi doreşti să te desfăşori, de ceva ce stă dincolo de setea de a face bani. În plus, dacă s-ar face un sondaj, mulţi ar fi cei care ar prefera să-şi mai răcorească existenţa într-un loc simplu, nu cocoţaţi pe o platformă care oferă mai multe neplăceri decât atrage aprecieri.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Mai 6, 2012 în via 24 FUN

 

De vorbă cu bătrîneţea

 

–          Cum se poartă viaţa cu tine?

–          De parcă nu s-ar mai face niciodată lumină, spuse ea. Am ajuns la vîrsta asta, fără a mai dori să gust speranţa. Înainte mă încurajam repetînd o rugăciune la fiecare cădere în abisul gîndurilor. Bătrîneţea, pare-se, zbîrceşte pînă şi încrederea. Începi prin a te îndoi de alţii, continui prin a te întreba despre tine şi sfîrşeşti căutîndu-l pe Dumnezeu, deşi, pînă nu demult îl simţeai aproape. Vin aici pentru regăsire, însă nu pot să nu decad în aşteptări cînd tot ce simt e doar căldura la propriu, nimic mai mult. Şi aceea e uneori diluată de ce se vede în jur. Uite, bătrînul acela, cu mîini tremurînde şi haine de ceva timp neschimbate, răspîndind resemnare şi frig din cap pînă-n picioare, din ochi pînă-n suflet, îl vezi? Nu-ţi vine să te aşezi în preajma lui pentru că te zgribuleşti de parcă ai avea întîlnire cu iarna. Ei bine, eu m-am încumetat. Ascunde trăiri cît pentru o familie întreagă, suferă de neputinţa împăcării sufleteşti. Face naveta dintr-un locaş în altul, ai zice că a străbătut kilometri de disperare şi că trebuie să fi obosit, să fi realizat ceva, dar degeaba. Pînă acum tot frig, răcoare. Am încercat să aflu mai multe, dar cînd simte că e dezgolit de secrete, face stînga-mprejur. Simte că a pierdut teritorii de răbdare şi puterea de legătură cu oamenii, că tot ce i-a mai rămas e această hoinăreală pînă la capătul zilelor. Se întreabă des cît de departe e acest capăt, însă nu aude decît ecoul trecutului.

A dispărut lăsîndu-mi un bilet pe care scria „poartă-te bine acum, fără să-ţi aminteşti de ieri, care a trecut deja, şi fără să te preocupi pentru  mîine, despre care nu ai de unde să ştii dacă va mai veni pentru tine”

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Februarie 4, 2012 în via 24 FUN

 

Simplu e complicat

Nu ştiu cum se face, dar de multe ori, unele persoane ajung să îşi schimbe valorile după ce sînt victime ale unor cutremure interioare de mare magnitudine, recapitulează toate neliniştile momentelor de mult trecute şi îşi dau seama cît de pline de neimportanţă erau. Ceea ce e trist, e că trebuie să se întîmple calamităţi sufleteşti, cum ar fi pierderea cuiva drag, pentru a descoperi de cine şi de ce să ne bucurăm în mod real, care ar putea fi clipele de mare frumuseţe din viaţa noastră. Îmi povestea o prietenă despre cum bagajul ei, la întoarcerea dintr-o ţară caldă se dăduse dispărut şi cum alături de ea mai erau încă două fete cochete de-a dreptul disperate de o posibilă pierdere a genţilor cu toate ustensilele de tencuit chipul prin ele, un noian de nimicuri, ca să mă exprim pe scurt. Şi ne miram de reacţia acelora. Şi ne gîndeam că sînt atît de mulţi cei care cataloghează timpul petrecut cu cei apropiaţi drept „mici fericiri ale vieţii”, cînd de fapt aceştia fac parte din bagajul cel mai de preţ pe care îl purtăm în călătoria pe Pămînt. Sînt atît de puţini cei care se bucură de zîmbetul unui prieten sau unui membru din familie, de faptul că unul sau altul ar putea cere sfatul sau ajutorul în descîlcirea unei dileme existenţiale, probabil şi pentru că nu se gîndesc că acei oameni ar putea să nu mai fie de pe-o zi pe alta, că aşa cum secundele îţi aduc, aşa îţi şi pot lua. Nu e vorba de trăit sentimental, ci de faptul că e bine atunci cînd conştientizăm din timp că ataşamentul faţă de material nu provoacă altceva decît mulţumire imediată, de scurtă durată şi că de fapt nimic nu se compară cu preţuirea celor pe care îi simţi aproape şi a timpului pe care îl dăruieşti lor.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Aprilie 9, 2011 în via 24 FUN

 

Etichete: ,

România în lung şi-n lat

din 1 martie

De ceva vreme – aproape un an- mi se întâmplă să îmi ocup existenţa cu un proiect de promovare turistică a ţării noastre dragi, despre care mulţi bârfesc cu spor. Tu, cel care mă citeşti o să te gândeşti acum pentru ce energia risipită într-un domeniu de fabulospirit, de ce ore din viaţă cheltuite pe drumuri cu gropi şi resturi din guverne de mult picate, deloc uitate, care e rostul unui asemenea demers când „bate vântul frunza-n dungă” fără fotosinteză.

Există multe explicaţii, dar detalierea lor e cu mai multe sensuri, astfel că mai bine rezum cum am colaborat cu responsabilii locali din turism, cât de mare e dorul de a sări în ajutorul celor care vor să facă altceva decât Photoshop în acest domeniu, ce nevoie de atenţie au numeroasele clădiri care şi-au trăit frumos tinereţea, dar pe care bătrâneţea le-a lăsat fără posibilitatea de tratamente compensate din partea celor în măsură să ia atitudine.

Despre colaborarea cu cei de pe la Consiliile Judeţene pot spune că se putea şi mai bine. Au fost locuri unde ne-am bucurat de sprijin, dar nu au lipsit nici persoanele persecutate de birocraţie, prinse în cercul vicios al telefoanelor fără număr, fără număr, de la registratura la cabinetul preşedintelui, de aici la serviciul turism, de la serviciu înapoi la cabinet, de acolo „faceţi, vă rog, o cerere” şi gata. De la gata, nimic. Niciun semn. Totul a rămas în arhiva comunicării. Cei de la centrele de informare turistică au fost mai deschişi, mai entuziaşti faţă de asemenea iniţiativă. Legat de staţiuni, palate, castele, case memoriale, sau alte construcţii din categoriile obiective culturale şi istorice cu grad de prăbuşire avansat sau implorând a sprijin pot doar să zic că e timpul să nu se mai fabrice vorbe, ci soluţii. Degeaba am confecţionat brand de ţară dacă materialul e cu defect.

Până la veşti de la mai marii turistici, noi ceilalti,  mai micii, facem ceva – http://www.skytrip.ro.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Februarie 25, 2011 în via 24 FUN

 

Etichete: , ,

Cântăm Udrea şi ploconul

nerecomandat împătimiţilor puterii

 

Unu-doi, unu-doi, au mers toţi în pas vioi la alegerea preşedintelui PDL Bucureşti. O adevărată gimnastică a minţii s-a întâmplat în timpul discursurilor, când vajnici reprezentanţi ai portocaliului se duelau în laude la adresa multicalificatei Nuţi. Un adevărat robot al politicii româneşti, înzestrat cu ambiţie şi spirit de ascensiune, de la hârleţ, tricotat, spălat şi alte activităţi casnice, fix la Minister, iar acum, direct în fruntea celor care dezvoltă cultul personalităţii mai mult decât orice altceva.

Am asistat la un spectacol pe cinste şi gratuit, iar asupra mării de probleme în care se scaldă a noastră ţară, în plină iarnă a răsărit soarele. O fi cu dinţi? Parcă eram pe vremea mult iubitului conducător, mă uitam la toţi cei cu poftă de poezie care defilau pe sticla televizorului şi îşi zbierau aprecierile la adresa proaspetei alese. Mă întreb cum ei, atât de mari, au încăput pe un ecran atât de mic, cum de atâtea laude la concurenţă cu cele pentru un produs proaspăt lansat, au putut ieşi din sufletul crizei. O fi de la motorul tinerei generaţii. Oare câţi cai putere o avea? Sau de la farmecul monumental? Despre acesta nu pot să sper decât că nu are nicio legătură cu multele monumente din ţară. Ar fi trist, în condiţiile în care o bună parte dintre ele imploră atenţia restaurării. Dar ce, contează? Bate vântu, frunza-n dungă şi brand-ul nu ni-l alungă. De ţară, de partid, de Kill Bill al politicii româneşti, în care Uma Thurman mioritică e montată şi demontată de un Quentin Tarantino al plaiurilor noastre. Şi asta doar la ore exacte.  Vi-o spune o persoană care nu face politică dacă nu iese pamflet.

 
Un comentariu

Scris de pe Noiembrie 23, 2010 în via 24 FUN

 

Etichete: , , , ,

Circuitul binelui în natură

a fost Let’s do it Romania

Mii de PET-uri pe câmpii, hai să le-adunăm copii, părinţii, bunici. Weekend-ul trecut pornit-am cu mic şi mare la reciclare. Am debarasat România. Cetăţeni din toate colţurile ţării s-au unit pentru binele suprem al naturii. Nu ştiu dacă să mă bucur, în speranţa că lucruri asemănătoare se vor tot întâmpla sau să mă gândesc că totul e o modă şi mulţi sunt la fel. Când am văzut lumea de la Pădurea Verde, mă întrebam în ce număr au venit din suflet, implicaţi în cauza verde şi câţi din impresie, cu speranţa că dau bine în societate. Câţi s-au aflat acolo pentru a prezenta colecţia toamnă-iarnă de bune intenţii? Să te comporţi eco e doar un moft internaţional din timpurile noastre sau aşa arată viitorul? Preocupat de tot ce îl înconjoară, cu poftă de aer curat, zone  îngrijite, produse sănătoase. Sună naiv. Dar să las monologul fantasmagoric şi să mă întorc la realitatea de sâmbătă. Ce ne-a fost dat să găsim la locul faptei, ar putea fi povestit pe scurt în: o droaie de gunoaie Pădurea noastră poartă. De la fier, conserve, cutii, baterii, la prezervative,  pături, butoaie, furtunuri prădate de ce au mai scump – cupru, curat bazar bizar! M-au cuprins valuri de mirare, mai ales că toate astea erau aruncate prin cele mai întortocheate locuri forestiere, unii dintre noi erau nevoiţi să facă acrobaţii ca să ajungă la destinaţie, ce mai, s-a dus o luptă adevărată de cucerire a teritoriilor poluate. După câteva ore, toţi am rămas cu sentimentul răzbunării. Ne şi gândeam cum ar fi să prindem pe careva în flagrant, făcându-se că scapă fie şi o gumă pe jos.

Ceea ce e frumos e că am rămas cu ceva, cei care am fost acolo – cu sentimentul că am făcut bine, cu elanul de a păstra, căci după restul, resturi…

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Septembrie 30, 2010 în via 24 FUN

 

Etichete: , , , ,