RSS

Arhive pe categorii: politica, frate!

Din categoria „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau!”

Un prim-ministru desemnat. Un imn…Hahahaha

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Decembrie 17, 2009 în politica, frate!

 

1,2,3…numărătoarea e în toi!

„Dintre toate numai ea/Mă vrăjea, mă atrăgea/Îmi plăcea…” lalalalala…cum care ea? Frauda!

Acum că mă uit la ştiri, la comentarii despre renumărarea voturilor nule, am senzaţia că până la urmă, cea care tulbură somnul raţiunii politicienilor a făcut victime în ambele tabere. A trezit speranţa în fiecare dintre cei doi reprezentanţi, urmează acum să o ucidă doar într-unul dintre ei. Declaraţii din două direcţii care nu fac altceva decât întuneric. Urmarea? Să se aprindă BECul! Să se facă lumină odată! Sinceră să fiu, deşi eram pasionată de cum sintetizează Gâdea&Co zilele şi de cum Adrian Ursu şi Oana Stancu ştiu să aprindă focul şi să-l şi întreţină, eu m-am cam săturat de toată hărmălaia politică. Parcă aş asista la filmări unde se trag duble după duble, unde protagoniştii se chinuie să intre în rol şi tot degeaba pentru că ceva lipseşte. Să fie oare talentul?:))

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Decembrie 12, 2009 în politica, frate!

 

Etichete: , , ,

Mda…

Mda, că mă tot lupt cu aşa zisa cosmetizare a acestui blog şi nu îmi iese decât să mă enervez. Mda, că mă uit cu gura căscată când la un talk show, când la un altul, dansez printre discursuri şi păreri de rău sau de bine, depinde de partea cui e fiecare. Mda, ce pot să mai spun la ce se întâmplă acuma seara. Ce pot comenta la faptul că la ceas de noapte doi viteji se arată?

Revin cu forţe noi, chef de scris şi seriozitate mâine. Vreau să văd cât mă ţine…:).

p.s. blogul ăsta e cadou de Moş Nicolae pentru toţi cei care m-au bătut la cap…:P

 
4 comentarii

Scris de pe Decembrie 6, 2009 în politica, frate!

 

Etichete: , , , ,