RSS

Arhivele lunare: August 2016

About the truth

„To make the right choices in life, you have to get in touch with your soul. To do this, you need to experience solitude, which most people are afraid of, because in the silence you hear the truth and know the solutions.”

 

Jurnalul fericirii, din nou

„În primele trei ceruri domnește și lucrează Dumnezeu Creatorul, Atotfăcătorul și Atotțiitorul, Marele Anonim al lui Blaga, Marele Ceasornicar al lui Voltaire, Marele Arhitect al francmasonilor. De la cerul al patrulea în sus și până la al șaptelea sălășluiește dreptul Judecător, cel care înfricoșează, Legiuitoul Vechiului Testament, Dumnezeul dreptății aspre. Începând din cerul al șaptelea se dezvăluie – celor ce le este dat – neașteptate secrete finale. Numai că, spre deosebire de ce cred inițiații guenoniști, teosofi, antroposofi, spiritualiști ori oamenii pozitivi cu idei largi, ori ateiștii cu nuanță agnostică, divinitatea din cerul al nouălea nu este o „forță” sau o „energie”, cât mai impasibilă și mai impersonală, un ascuns coordonator sau constructor, ci este Dumnezeu cel cu barbă albă, blând și bun, Dumnezeul copilăriei celei mai îndepărtate și al colindelor, al cozonacilor, colindețelor și turtelor, al celor mai frumoase seri de Crăciun, cel din Dickens și din Bibliotheque Rose.

Aici stă Hristos, Mângâietorul și Odihnitorul, care ne-a făgăduit că ne va tămădui de rele, scârbe, păcate și dureri, la care se gândesc eroii lui Cehov din Unchiul Vane/ia. (Ne vom odihni, unchiule Vane/ia…) Dumnezeul cel mai de sus, final, din taina tainelor și sfânta sfintelor nu este câtuși de puțin cel abstract, nu e Creatorul rece, nu e Brahma necuprins și neschimbabil, nu e cugetătoarea zeitate a gnosei, depănând eonii. Și-n acest al nouălea cer, nelocuit de Brahma, desigur că nu mai domnește seriozitatea pământeană; nici urmă de această așa-zisă seriozitate a pedanților, conștiincioșilor, fariseilor și contabililor. Serioși în lume ni se cere a fi în înțelesul de virtuoși, cinstiți, atenți la durerile altora; dar nu mohorâți și nu executori nemiloși ai regulamentelor trecătoarelor împărății și efemerelor prefecturi de poliție. Călugării sunt voioși – de ochii lumii se abțin s-o arate în public, dar purtarea lor arcană e alta – acri sunt dracii și funcționarii -, iar în cer, pun rămășag, nu mai există decât zburdălnicie. Cum de-ar putea fi altfel, de vreme ce Mântuitorul ne spune limpede că acolo nu pătrunzi dacă nu ești ca pruncii. Oare „serioși” sunt pruncii ori de o neastâmpărată veselie?

(…)

Pe măsură ce urcăm scara cerurilor, priveliștile sunt mai neașteptate. Printre constelații și roiuri de galaxii, stele nove, pitice și albe, uitând de predici mânioase, volume de teologie și argumente apologetice, depășind izvoare veșnice de hidrogen – reglate de spiritul profesorului Hoyle – lăsând în urmă judecători, constructori, socotitori, profeți, gravi filosofi și geometri neeuclidieni. Sufletul urcă mereu mai sus, curățindu-se, până la stația terminus: locul de lumină și verdeață, pajiștea înflorată.mișunând de căței mici și dolofani și de pisicuțe albe cu fundă, acolo unde răsună acordurile divertismentelor lui Mozart și se ostenesc îngerii cu aripi ai lui Liliom să ofere necontenit dulcețuri și șerbet, acolo unde se află Dumnezeul cel adevărat, al pruncilor lăsați – în sfârșit – să vină, oricât de bătrâni de ani sau de împovărați de grele amintiri, să vadă: pe Tatăl cu barba albă, pe Hristos purtător de stigmate și cruce în dreapta, pe Duhul curățitor și alinător în stânga.”