RSS

Arhivele lunare: Februarie 2010

De final

Te-ai gîndit ce ai face dacă ţi s-ar spune că mai ai puţin timp de trăit? Sună a verdict desprins din ceva film cu valenţe siropoase sau telenovelistice – tu, cel care afli că eşti înscris de către destin în maratonul vieţii intens trăite timp de o săptămînă, două, trei, o lună cel mult fără să fii anunţat, fără să te fi antrenat; cei din jur care nu ar trebui să afle ce anume ţi se întîmplă, dar să accepte totala ta transformare, prezenţa ta din plin, întru totul, la tot ce înseamnă momente trăznite, lucruri negîndite sau nefăcute pînă la momentul T zero.  Sună a lasă tot şi vino să urli, să dansezi, să rîzi, să nu-ţi mai pese de ce zic alţii, de cei care ar putea să te judece, sună a hai să facem tot ce pînă acum ne era interzis de către bunul simţ, a testare de limite, a beţie de simţuri şi de stări, a ameţeală la propriu, a totul e permis, acum pe ultima sută de metri. Sună a dacă nu acum, atunci cînd? Şi  cînd stai aşa şi te gîndeşti parcă ţi-ar plăcea să te regăseşti egoist pentru ceva timp, să acţionezi gîndindu-te la tine şi nu la ce poţi provoca în ceilalţi, să nu mergi pe lumea de dincolo cu restanţe la trăiri şi să nu mai scapi nicicum de ele, mai ales dacă e să mai adune şi dobîndă pe deasupra. Oare din aşa poveşti se nasc frămîntările?

Anunțuri
 
Un comentariu

Scris de pe Februarie 26, 2010 în via 24 FUN

 

Etichete: , ,

De lene intelectuală

 

Ce-ar fi dacă şi-ar vedea fiecare de treaba lui? Pînă acum cîteva minute îmi căutam substanţa muzeală  uitîndu-mă pe geam, poate mă nimereşte un fulg şi îmi declanşează avalanşă de reflexii. Dar ce bine că e Facebook! E bine cînd nu ai idei, e bine cînd mai vrei să fii la curent cu ce se mai poartă prin minţile internautice. Şi uite aşa am dat peste povestea lui „ce-ar fi dacă…” Cred că unii, pur şi simplu nu concep viaţa lor fără analiza vieţii altora, fără să-i macine dorinţa de a vedea cum e şi pe alte tărîmuri, cum îşi gospodăresc cei din jur interiorul, îşi arhivează trecutul,  îşi gestionează prezentul  şi  îşi plănuiesc viitorul. Sînt persoane nerăbdătoare să trăiască vieţile altora, mai degrabă decît să o trăiască pe a lor. Dacă unii nu ar fi interesaţi de alţii, rectific, extrem de interesaţi de ce fac alţii, poate nu ar mai fi competiţie. Ne-am trezi guvernaţi de egocentrism, de egoism, de goana după regăsirea sinelui. Dacă şi-ar vedea fiecare de treaba lui, nu ar mai exista bîrfa – grija excesivă faţă de aproapele, nu am mai avea termenul de comparat, ne-am pierde în căutarea Absolutului, am ajunge tiranii propriei noastre existenţe.  Dacă povestea lor  nu ne-ar interesa deloc, am fi indiferenţi, nicicum impresionabili sau entuziasmaţi că putem ajuta, sfătui, aduce un zîmbet ,nivela un drum.  Pînă la urmă nici nu ştim cum e mai bine, dar sigur putem descoperi cum ar fi mai plictisitor.

 
3 comentarii

Scris de pe Februarie 17, 2010 în via 24 FUN

 

Etichete: , , ,

Sub semnul întrebării

Întrebare: Tu ce apreciezi la o persoană? Discut cu prietene de-ale mele în ultimul timp despre sistemul de valori care se construieşte cu viaţa, în fiecare dintre noi, cu amăgirile şi dezamăgirile prin care trecem, cu bucuriile şi entuziasmele pe care le simţim. Şi ni se pare că societatea e supraofertată de superficialitate, de lucruri materiale, deloc încrezătoare în victoria lui animus asupra  lui corpus. Întrebare:  Ce e de făcut ca alţii să accepte transferul de substanţă, de la tine, fericit purtător al unor atitudini şi manifestări (pre)destinate aprecierii? Înclinăm să credem că aşa ceva e imposibil. E absurd să gîndim şi să credem că putem crea un om după caracterul şi valorile noastre, să sperăm că ne prezentăm cu el în faţa situaţiilor ca la croitor şi că putem cere de la context ajustarea pornirilor nepotrivite, un tiv dacă se poate la felul de a considera lucrurile, iar o pensă ar fi neapărat trebuincioasă  în etichetarea persoanelor.  Şi totuşi, poate că lupta trebuie să se ducă.  Trebuie să avem măcar satisfacţia de a fi încercat. Întrebare:  Pînă unde? Cît eşti dispus să mergi, să continui în procesul tău de ameliorare a lumii? Sau dacă asta ţi se pare greu, cîtă răbdare poţi să iroseşti pentru a-i face pe mai mulţi să recunoască ceea ce e de calitate, ceea ce pare a fi pe cale de dispariţie? Oare vor trebui  inventate  rezervaţii pentru oameni ca să protejăm, conservăm şi să înmulţim binele din cei în care există?

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Februarie 6, 2010 în via 24 FUN

 

Etichete: ,