RSS

Arhivele lunare: Ianuarie 2010

Trist şi adevărat…

Acum o săptămână a fost climatul propice veştilor proaste. Era sâmbătă, mă pregăteam şi eu să mă uit la un film, când  o cunoştinţă mă anunţă despre un vechi prieten că s-a sinucis, s-a spânzurat. Nu ştia exact de ce anume,  ziarele din Braşov aveau articole cu mai multe presupuneri  şi puteai să încercuieşti varianta care ţi se părea plauzibilă sau mai interesantă în funcţie de nivelul dramatic din tine sau de ce nu toate variantele, ca la unele teste grilă.

Am rămas puţin cu mintea în 2005, pe vremea când aveam un oarecare rol tămăduitor asupra acestui om, când trecea prin momente grele, cu sufletul şi viaţa după gratii. Era lipsit de orizont la început, se gândea că avea să fie la 2 ani distanţă de libertate, nu-i  era deloc uşor, dar dorea să găsească putere şi sprijin şi le căuta. Iar când prietena lui mi-a scris ca a intrat la necazuri, eu am decis să-l anunţ să nu mai caute căci eu aveam destulă energie de transmis, mai ales prin scrisori.

 Îmi place să cred că am reuşit să-l fac să spere la un alt viitor pentru atunci când urma să iasă din nou un lume, în 2007. Şi probabil că aşa a fost pentru o vreme. Nu am mai ştiut nimic despre el , până acum, la 3 ani de la eliberare. Şi acum nimicul s-a dovedit a fi ceva trist. Aş vrea să înţeleg de unde până unde, dar pînă atunci mi s-a confirmat încă o dată că telepatia există şi că acele întrebări ce îmi reveneau cu încăpăţânare în minte câteva zile la rând, despre el şi a lui prietenă, despre cum arăta viaţa lor, nu au fost întâmplătoare.

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe Ianuarie 29, 2010 în via 24 FUN

 

Etichete: , ,

În fiecare zi, Dumnezeu se roagă la mine

Am primit  cartea asta cadou. Trebuia să ajungă aici de ziua mea, dar se pare că s-a rătăcit pe drum şi a ajuns azi. Fix în momentul în care trebuie. Asta ca să mi se demonstreze că nimic nu e întâmplător. O să am nevoie de ea azi, mâine, poimâine, zilele ce vor veni.

Mulţumesc, Amalia.

 
 

Din dilema veche

1. Nu trebuie să mă plîng că nu înţeleg mai mult decît înţeleg (ci, mai curînd, să fiu mulţumit că înţeleg şi atît). 2. Nu trebuie să mă plîng că mi-e dat să vreau să înţeleg mai mult decît pot înţelege (ci să fiu recunoscător că mi s-a dat facultatea de a voi în chip nelimitat). 3. Nu trebuie să mă plîng că am fost înzestrat cu mai multă libertate decît pot duce (ci să admit că nu ştiu să o folosesc. Cu alte cuvinte, faptul că, fiind liber, aleg, adesea, prost nu dovedeşte imperfecţiunea lui Dumnezeu, ci insuficienţa mea). 4. Nu trebuie să mă plîng că nu pot cunoaşte în mod absolut (ci să mă bucur de puterea pe care mi-a dat-o Creatorul de a nu mă pronunţa cu privire la lucrurile pe care nu le ştiu).
(A.Pleşu – Note, stări, zile)

 
 

Etichete: , ,

Ce se întâmplă cu lumea asta?

Aştept răspuns…

 
3 comentarii

Scris de pe Ianuarie 23, 2010 în Zbang effect

 

Nu te lăsa!

E ciudat cum simţi că ţi se duce tot echilibrul când afli o veste urîtă, dispariţia cuiva apropiat. Parcă îţi trece toată viaţa prin faţa ochilor, ţi se luminează căile, îţi dai seama ce scurt e uneori timpul şi ce de ocazii ratezi doar pentru că, de frică să nu şi aşa mai departe. E a nu ştiu cîta oară cînd după o ciocnire cu o veste prefer să rămîn eu cu mine şi să mă proiectez în ceea ce urmează  a fi făcut. Şi e ciudat. Pentru că mă cuprinde elanul lucrurilor pe care le-am amînat sau pe care le-am rătăcit prin vreun sertar, îmi doresc ca tot ce nu am făcut să se întîmple în ani de zile, să facă bine să mi se întîmple acum. Şi bineînţeles că mă cuprind nelinişti, că simt că nu îmi găsesc locul, deşi mă plimb dintr-o cameră în alta. Şi bineînţeles că încep să caut răspunsuri şi să întreb de unde atîtea provizii de interogaţii interioare pe probleme viitoare. Mă încăpăţînez în a afla cum de  unii oameni buni, frumoşi, cu o groază de lucruri de oferit şi de dat mai departe, au un asemenea destin. Încep  să am remuşcări pentru că mă plîng din diverse nimicuri, că aduc situaţii de la minor la major, că nu îmi fac timp pentru curaj, ci prefer să las lucrurile să devină de la sine şi dacă nu se leagă atunci mă las copleşită de gesturi de bun simţ şi îmi zic „mai bine lasă”. Lasă ce? Lasă că e timp cînd de fapt nu e, lasă să facă alţii ceva cînd de fapt ar trebui sa fac eu, lasă că se mai ivesc ocazii cînd de fapt s-ar putea să fie ultima, lasă-mă să te las sau lasă că de mîine nu mai las lucrurile nespuse.

 
3 comentarii

Scris de pe Ianuarie 19, 2010 în via 24 FUN

 

Etichete: , ,

Post-rebelion

Lalala, e iarăşi criză, da!

Şi se mai spune că oamenii sunt afectaţi de criză. Acum depinde despre ce fel de criză e vorba – mai nou s-a lansat colecţia de primăvară pentru criză de inteligenţă. Am auzit că poporul nostru e chiar în trend. Ameţiţi  de problemele sociale, politice, scandaluri mondene şi alte cele, cred că o luăm  razna către o incorigibilă stare de dezacord între ceea ce ne dorim şi ceea ce face pentru ca dorinţele să se împlinească.  De la vîrf la bază, parcă suntem persecutaţi de imagine negativă, ridicolul ne loveşte din plin, ziarele de peste hotare urlă la fiecare pas pe care mai marii, zice-se, i-ar face pentru reconstrucţie.  Cum , unde, cum, de cîte ori? Nu se poate şti. Parcă suntem toţi opera meşterului Manole, unde Manole e ghici cine? Şi se mai spune că oamenii nu au bani. Am fost imediat după rebelion în Mall. Ce de populaţie, ce de baruri pline până la refuz, ce de plase, ce de figuri, ce chef intens de cumpărături, ce reduceri, ce distracţie, ce mişto! Am auzit că în unele familii Moşul a trimis vorbă că s-a impotmolit în zăpadă şi că ajunge la destinaţie abia după Anul Nou. Se adaptează şi el la ceea ce se întâmplă, la ceea ce a fost şi va mai fi să fie, o nebunie. Un 2010 deloc cuceritor, căci mulţi vor fi cei copleşiţi de greutatea zilei de mâine, potrivit canalelor de ştiri.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Ianuarie 16, 2010 în via 24 FUN

 

Etichete: , ,

poezie, poezie, poezie…

De la teatru. Nimeream tot roluri din astea…2 ani de exerciţiu. Faini.  Erick Kastner. Scrisoare de despărţire.

” Aştept la cafenea de două ceasuri/ De nu mai vrei, poţi să mi-o spui pe şleau/ M-am săturat de mofturi şi de nazuri/ De vrei să ştii, pe tine-un ban nu dau.

Să nu-ţi închipui că-mi lipseşti prea tare/Şi că mă lupt din greu să nu-ţi cedez/Mai am şi eu oleacă de onoare/Şi zbori iubitule de nu te vezi!

Nu eşti tu primul ce mă lasă-n pană/ N-am meritat-o însă de la tine/ Nu-ţi face griji acuma de pomană/ Sunt mulţi care mă ştiu de damă bine.

Acuma şed şi bâţâi din picioare/ Domnii de colo spun măscări cu carul/ Când te gândeşti ce porc e fiecare/ Dar ce folos, îmi trebuie sutaru’!

Nu ţin să mă saluţi când mă-ntâlneşti/N-o să-ţi provoc deranjuri niciodată/Mi-s sânii cam umflaţi/ Te pomeneşti că-n plus am mai rămas şi-nsărcinată.

Stop!vizaviul meu de peste drum/Mă-ntreabă dacă vreau ce vrea şi el/Are biştari s-apropie acum/Deci ţine-ţi banii şi dormi singurel!

Ce domn erai când mi-ai ieşit în cale!/Acuma vine moşu, îl invit/ Deci pa şi pusi, vezi-ţi de-ale tale! A ta pentru vecie, Ema Schmidt.”

 
Un comentariu

Scris de pe Ianuarie 8, 2010 în when i like, i like too much

 

Etichete: , ,